Cu mama invatam sa radem

Cum ar fi viata noastra oare
Daca ne-am naste-n eprubeta,
De-am fi hraniti doar cu o pipeta,
De-am ganguri in clocitoare?…

De n-ar fi mame minunate
Sa ne-ncalzeasca existenta,
Ne-ar priveghea convalescenta
Roboti cu gesturi sacadate!…

Spre cine am intinde-o mana,
Si cine ne-ar lua in brate?
Cine-ar ierta mari boroboate
Si le-ar ascunde in tarana?

Cu mama invatam sa radem,
Sa desenam, sa facem baie,
Tot ea ne da prima bataie,
Dar, printre lacrimi, ii suradem…

Ea ne da tot ce are-n minte,
In inima si-n buzunare,
Ar rupe si-un coltuc de soare
Sa-l plamadeasca in placinte…

Ea-nvata iarasi alfabetul,
Scaderea, simpla adunare,
Cu noi repeta rabdatoare
Fraza, solfegiul ori versetul.

In ochi si-n suflet ne aseaza
A cerului albastra pace,
Si-apoi in scara se preface
Pan-la o instelata oaza…

Samanta dragostei eterne
A fost sadita din nascare
Precum parfumul intr-o floare
In glastra inimii materne.

Sa o stropim cu apa vie
A ascultarii si-a blandetii,
Sa-i preluam stafeta vietii
Si s-o purtam spre vesnicie!

 de: Cristina Neagu 

 Daca v-a placut aceasta postare, atunci apasati pe butonul "Imi place", pentru a o citi si altii.

Cititi si: Plec in timp...