Rolul tatalui in procesul nasterii

Întorcându-ne în cele mai vechi timpuri, observăm că femeile au fost întotdeauna înconjurate şi îndrumate în procesul naşterii.

La începutul secolului XX, femeile năşteau la domiciliu, în prezenţa unei moaşe, o persoană cu experienţă în domeniu. În momentul în care naşterile au început să se desfăşoare într-o unitate spitalicească, s-a rupt această legatură dintre mame, pe de o parte, şi familie şi prieteni, pe de alta. Gravidele au început să ceară implicarea tatălui în procesul aducerii pe lume a copilului, unele gândindu-se totuşi dacă acesta e suficient de pregătit pentru a participa la durerea şi anxietatea pricinuite de naştere.

Întrebând o proaspătă mămică despre o astfel de experienţă, aceasta va include ca factori principali pentru ea: aşteptările proprii, suportul personalului medical, abilitatea de a participa la decizii. Aceste condiţii sunt la fel de importante ca lipsa durerii, intervenţia obstetricală, caracteristicile efortului depus de mamă etc. Suportul continuu pe parcursul travaliului se referă la susţinerea nonmedicală pe care o necesită parturienta (n.r. - femeia care naşte). Aceasta necesită confort fizic, emoţional, informare, comunicare cu restul staffului în ceea ce priveşte deciziile de informare şi suportul emoţional al partenerului.

Tatăl şi moaşa joacă roluri diferite, dar complementare, pe parcursul travaliului. E demonstrat că în cazul în care sunt prezenţi aceşti doi piloni morali ai parturientei, tatăl cere mai puţine informaţii despre progresia travaliului, dar mai puţine sfaturi, oferind în schimb mai mult confort fizic şi emoţional viitoarei mămici. E necesară delimitarea între naşterea fără riscuri, normală, şi cea în care apar complicaţii de tip obstetrical, necesitând intervenţii de tip aplicare de forceps, aplicare de vidextractor, operaţia de cezariană. În general, în aceste situaţii, stresul emoţional e mult mai mare, parturienta necesită atenţia totală a personalului medical, moment în care tatăl rămâne în afara scenei, simţindu-se neputincios, panicat, fiind de preferat ca aceste situaţii să fie evitate prin excluderea lui.

În momentul în care cei doi părinţi se pregătesc pentru venirea micuţului pe lume, ei au roluri extrem de importante. Pe parcursul celor nouă luni de sarcină, dar mai ales în momentul naşterii, tatăl e suportul moral esenţial. Gravida se documentează, îşi creionează aşa-zisul plan de naştere, tatăl în schimb e susţinătorul moral al acesteia.

Sursa: ziarul Libertatea

Daca ti-a placut acest articol, atunci da click pe butonul "Imi place", pentru a-l citi si altii.

Cititi si: De ce ar fi tatal mai putin important decat mama?