Cum sa fii cea mai buna prietena a copilului tau?

Ca mamă, eşti poate persoana cea mai potrivită să-l înveţi pe copilul tău ce este prietenia. Fii deschisă faţă de el, încurajează-l şi veţi ajunge să fiţi buni amici.

Nu-l trata ca pe un bun al tău, ci ca pe o persoană...
Pentru a avea o relaţie cât mai bună cu copilul tău, trebuie să înţelegi în primul rând că este o persoană distinctă, cu propriile sentimente şi opinii. Nici măcar faptul că eşti mama lui nu-ţi dă dreptul de a face alegeri în locul lui. În momentul în care vei începe să-l tratezi de la egal la egal, poţi considera că ai făcut primul pas către o relaţie de prietenie cu copilul tău.

Acordă importanţă problemelor sale...
Când copilul tău vine la tine cu o problemă, acordă-i atenţia necesară şi încearcă să-l înţelegi. Chiar dacă acea problemă ţi se pare lipsită de importanţă, nu reacţiona în consecinţă. Ia în considerare faptul că fiecare vârstă presupune anumite probleme şi o anumită scară de valori. De aceea, chiar şi un lucru care ţie ar putea să ţi se pară un moft, un fleac poate lăsa urme asupra copilului tău.

Ajută-l să-şi învingă timiditatea...
Un copil timid, care-şi face cu greutate prieteni, are fără îndoială nevoie de ajutor. Prin urmare, dacă micuţul tău dă semne de timiditate, nu-l lăsa să se retragă în camera lui, să se joace de unul singur sau să se uite la televizor. Găseşte-ţi timp şi scoate-l în parc, la film, la teatru sau la grădina zoologică. Până se împrieteneşte cu alţi copii, joacă-te chiar tu cu el. Ca să-i trezeşti interesul, povesteşte-i pentru început despre jocurile copilăriei tale. Apoi jucaţi împreună unul dintre aceste jocuri. Chiar dacă la început o să fie puţin mai reţinut, încurajările tale repetate îl vor ajuta să capete încredere şi să se implice tot mai mult în joc. Şi pentru tine, aceste momente vor fi o adevărată terapie.

Prima lui dragoste e un test pentru tine...
Ei bine, să zicem că a venit ziua cea mare: s-a îndrăgostit! Ce faci, cum reacţionezi când vine şi-ţi povesteşte? Râzi de el, intri în panică? Nu, în nici un caz, dacă vrei să mai aibă încredere în tine şi să-ţi mai povestească şi altă dată ce i se întâmplă. Trăieşte alături de el emoţia acestui nou sentiment şi arată-i că te bucuri. Şi, pentru că tot s-a ivit ocazia, învaţă-l cum să se comporte faţă de fetiţa / băieţelul de care s-a îndrăgostit.

Lasă-l să-şi exprime personalitatea...
Hainele pe care le poartă, muzica pe care o ascultă, felul în care îşi poartă părul, grupul de prieteni... toate aceste lucruri sunt modalităţi prin care copilul tău îşi exprimă personalitatea. De aceea, chiar dacă nu eşti încântată de alegerile lui, acceptă-le şi dovedeşte-i că ai încredere în el. Nu face mare caz de aceste lucruri, pentru că ele se vor mai schimba oricum odată cu trecerea anilor. Dacă ţii neapărat să schimbi ceva, găseşte o soluţie de mijloc.

Cele mai bune dovezi de prietenie din partea unei mame:

► Susţinerea morală în cazul unui eşec.
► Timpul petrecut împreună (fie că te joci cu el, fie că mâncaţi sau ieşiţi împreună în oraş).
► Dovezile zilnice de afecţiune.
► Încurajările necondiţionate (chiar şi atunci când copilul alege propriile visuri, în detrimentul visurilor tale).
► Respectarea drepturilor şi independenţei sale.
► Răbdarea, chiar şi în zilele mai proaste.
► Optimismul, mai ales în situaţiile critice.
► Cultivarea încrederii în forţele proprii.

Sursa: revista Unica

Daca ti-a placut acest articol, atunci da click pe butonul "Imi place", pentru a-l citi si altii.

Cititi si: 30 de sfaturi ca sa ai un copil sanatos