Sa cresti mare, ce oboseala!

Între 0 şi 18 ani, dezvoltarea fizică şi psihică a copilului trece prin 5 faze bine definite. Cunoscându-le, îţi va fi mai uşor să-ţi înţelegi propriul copil şi vei reuşi să faci faţă cu brio...

Lumea lui nu este totul...

Prima etapă este aceea în care bebeluşul lipsit de apărare se transformă într-un copil care începe să-şi afirme adevărata personalitate. Tot aceasta este şi perioada în care cel mic îşi face “debutul” în lume. Începând de la 8 luni, micuţul priveşte chipul mamei ca şi când ar fi o altă faţă a sa.

Pentru el, aceasta înseamnă punerea bazei relaţiei cu persoana pe care o va iubi tot restul vieţii. Iată de ce e foarte important să ştii cum să faci trecerea de la statutul de mamă 24 din 24 de ore, la cel de mamă care munceşte, fără ca el să se simtă abandonat.

Aşadar, găseşte o persoană care să stea cu copilaşul tău atunci când eşti la serviciu. Cineva pe care cel mic să o îndrăgească şi pe care, măcar un timp, să o vadă alături de tine zi de zi. Lasă-i acesteia indicaţii clare privind îngrijirea copilului, astfel încât grija pentru el să fie aceeaşi. Când te întorci acasă, preia rolul de mamă.

Primii paşi, noi orizonturi...

În jurul vârstei de 1 an, copilul învaţă să meargă. Pentru el, acesta este începutul adevăratei autonomii şi al descoperirii lumii înconjurătoare. Evident, aceasta implică şi riscuri, ceea ce nu înseamnă că părinţii trebuie să-l hiperprotejeze. Pentru că protecţia exagerată înseamnă, implicit, limitarea dorinţei sale de aventură şi a nevoii sale de cunoaştere. Rezultatul? Copilul tău poate deveni un adult nesigur pe el, plictisitor şi, mai mult decât atât, va fi incapabil să facă faţă oricărui eveniment neprevăzut.

Ce e de făcut? Lasă-l să descopere lumea fără să-l sperii sau să-l împiedici. Renunţă să-l baţi la cap, să te arăţi înspăimântată şi să-i spui tot timpul: “Nu e voie!, Nu te duce acolo!”. Cel mai bine este să-l urmăreşti îndeaproape calmă şi zâmbitoare, reducând astfel apariţia situaţiilor periculoase. Încurajează-i eforturile cu mult entuziasm, răsplăteşte-i reuşitele şi răspunde-i la toate întrebările.

În grup, pentru a-şi defini propriile limite...

Trei ani: aceasta e vârsta la care cel mic învaţă să stea în comunitate. Motivul? La 3 ani, fiecare copil are o anumită doză de narcisism, fiind obişnuit să fie în centrul atenţiei părinţilor şi al bunicilor care găsesc ieşit din comun orice face sau spune cel mic. De aici şi până la impresia că totul i se cuvine nu mai este decât un pas. Iată de ce acum ar fi momentul ca cel mic să depăşească universul familiei şi să intre în colectivitate.

Este adevărat că, la început, a trăi zi de zi alături de cei de vârsta lui poate fi stresant din variate motive, cum ar fi necazurile create de cei din jur, programul impus şi lipsa atenţiei permanente a mamei şi a tatălui. Însă confruntarea cu ceilalţi îl va face pe micuţul tău să înţeleagă care sunt limitele peste care nu poate trece. De asemenea, va învăţa că e mai bine să intre în grupul celor care se joacă împreună decât să rămână pe dinafară. Iar această regulă îi va fi de mare ajutor şi atunci când va fi mare.

La şcoală! Probe de abilitate...

Şcoala elementară reprezintă debutul copilului în societate. În plus, şcoala este cea care îl va face să înţeleagă că regulile trebuie respectate pentru a se integra în acel colectiv. Mai mult decât atât, este prima oară când i se cere copilului să-şi demonstreze abilităţile: la matematică, la română sau la limbile străine. Acum va trebui să facă faţă unui orar intens care include materii mai mult sau mai puţin interesante, unele de-a dreptul plictisitoare pe care nu le va putea ocoli sub nici o formă. Şi va mai trebui să accepte notele învăţătorilor, uneori bune, alteori dezastruoase.

Altfel spus, va învăţa să înfrunte, în egală măsură, succesele şi eşecurile. Aşa va învăţa că nimic nu se câştigă fără muncă asiduă. Ce poţi face? Să-ţi convingi copi­lul că trebuie să lupte cu adevărat şi să facă un efort major pentru a se obişnui cu această etapă a vieţii lui. Doar aşa va trece peste obstacolele, uneori mai dure, pe care viaţa i le va scoate în cale.

Adolescenţa: răbufnirea hormonilor...

Pubertatea este o adevărată revoluţie pentru corpul şi mintea adolescentului. Acum începe să simtă nevoia de a-şi manifesta adevărata independenţă fizică şi mentală. Între 12 şi 18 ani, băieţii şi fetele simt nevoia să se identifice într-un grup de colegi de aceeaşi vârstă pentru a găsi confirmarea propriei identităţi.

Prietenul cel mai bun devine fundamental, în el găsind modalitatea de a investi afectivitatea pe care nu mai vrea să şi-o manifeste în familie. În fapt, aceasta este “anticamera” dragostei, sentimentul în care, mai târziu, va investi cele mai intense emoţii. Ce poţi face tu? Nu te împotrivi relaţiei cu prietenul sau prietena de care e atât de apropiat. Aminteş-te-ţi că pentru adolescenţi prietenii sunt mult mai importanţi decât mama sau tata şi acceptă locul pe care ţi l-a rezervat în sufletul lui.

Jocul - care este cel mai potrivit an de an...

Încă de când este foarte mic, jocul este modul prin care copilul începe să înveţe. Prin joc, învaţă să-şi descopere corpul, părinţii şi lumea din jurul lui. Un copil care aruncă un cub se joacă dar, în acelaşi timp, şi învaţă. Ce sunet scoate cubul atunci când se izbeşte de podea? Eacelaşi pe care-l face când cade pe covor? Se va apleca mami să-l ridice? Se va încrunta sau va zâmbi? Iată cum, printr-o singură mişcare, un copil învaţă o mulţime de lucruri. Aşa că, dacă vrei să favorizezi dezvoltarea psihologică a copilului tău, încurajează-l să se joace.

Până la 24 de luni, cel mai potrivit joc e jocul „cucu-bau“. În practică, arată-i celui mic un obiect, iar apoi ascunde-l sub un şervet şi descoperă-l când se aşteaptă mai puţin. Acest tip de joc îl va ajuta pe copil să depăşească ideea, caracteristică în primii doi ani de viaţă, că ceea ce nu vede nu există.

De la 18 luni la 6 ani, când imaginaţia începe să-i lucreze foarte bine, este potrivit jocul de-a „şi dacă“. Propune-i situaţii diverse, mici scenarii, pe care copilul să le poată rezolva cu ajutorul imaginaţiei.

De la 6 la 12 ani, stimulează copilul să-şi dezvolte cunoştinţele în mod practic. Spre exemplu, adună împre­ună cu el frunze de la diverşi copaci, pe care apoi puneţi-le la păstrat pe categorii. Sau culegeţi împreună scoici, melci sau pietricele de pe malul mării şi apoi sortaţi-le în funcţie de formă sau de culoare. În acest fel, îşi va îmbogăţi cunoştinţele şi îşi va dezvolta logi­ca.

De la 12 ani în sus rezervă-ţi puţin timp liber pentru a vorbi cu el. Arată-i că te interesează cu adevarat părerea lui şi că aceasta poate fi foarte importantă pentru tine.

Sursa: revista Unica

Daca ti-a placut acest articol, atunci da click pe butonul "Imi place", pentru a-l citi si altii.

Cititi si: Atentie parinti! Sunt si jucarii periculoase pentru micuti