Copii iubiti pe fuga

părinţii sunt foarte ocupaţi cu serviciul nu este un lucru nou, în familiile moderne. Mame şi taţi care se intorc acasă obosiţi şi nu mai au energie, dar nici timp pentru a sta cu proprii copii, care, de cele mai multe ori, sunt lăsaţi singuri in faţa televizorului.
Din ce in ce mai des părinţii au „altceva mai important de făcut“, fără a se gândi cât de nefaste sunt efectele pe care le are indiferenţa lor asupra psihicului copiilor şi a dezvoltării armonioase a acestora. Iar acest fenomen este din ce in ce mai răspândit.

Cum reacţionează copilul neglijat?...
Pare incredibil, dar orice ignorare a copilului, oricât de mică, poate deveni periculoasă dacă se repetă de-a lungul timpului. Faptul că ignori constant cererea copilului de a primi expli­caţii, că nu reuşeşti să găseşti puţin timp pentru a-i spune o poveste sau că iei in râs dorinţa lui de a vă juca impreună, in timp, toate acestea influenţează sănătatea şi echilibrul emoţional al celui mic.
Mai precis, toate acestea pot sta la baza obezităţii infantile, slăbirii excesive, dificultăţilor motorii, pasivităţii, hiperactivităţii sau a agresivităţii.

În acelaşi timp, se poate vorbi despre un alt fenomen, născut din neglijarea copiilor: aşa-numiţii copii materialişti, obişnuiţi de familie să lase deoparte sentimentele in locul bunurilor materiale. Aceşti copii cresc fără a fi capabili de a da sau de a primi afecţiune. În schimb, ei sunt intotdeauna gata să facă schimb de cadouri.

Copilul iubit „pe fugă“ devine, de obicei, un adult agresiv şi lipsit de entuziasm, nesigur şi plin de angoase, superficial in raporturile cu persoanele de sex opus.

Din ce motive îşi neglijează părinţii proprii copii?...
Pe de-o parte, la baza neglijării, pot fi boala, moartea unui părinte sau lipsurile materiale. Pe de altă parte, putem vorbi de neglijarea apărută in urma implicării excesive in problemele de serviciu ale ambilor părinţi care pun cariera pe primul plan, iar viaţa de familie o trăiesc în mare grabă. Copiii, care au un timp de reacţie mult mai lung, nu se pot sincroniza cu ritmul tumultuos al adulţilor. Şi atun­ci, ce e de făcut? Părintele trebuie să evite ca „graba“ să devină un stil de viaţă de familie şi să-l facă indiferent faţă de problemele copiilor.

Dacă realizează că este in această situaţie, părintele trebuie să incetinească ritmul şi să-i ofere copilului mai multă afecţiune şi să-i garanteze că se dezvoltă intr-un mediu sigur care-i permite să devină independent. Dacă situaţia nu poate fi schimbată sub nici o formă, atunci este nece­sar ca părinţii să lase ruşinea deoparte şi să ceară ajutor celor din jur -rude, prieteni, instituţii.

Formele patologice de neglijare...
Neglijarea gravă era considerată inainte un tip de maltratare, in timp ce astăzi este considerată o adevărată patologie, de cele mai multe ori greu de recunoscut.

Sunt trei tipuri de neglijare care pot compromite sănătatea -cea materială (malnutriţia, lipsa bunurilor necesare), cea afectivă (absenţa unui mediu plin de iubire) şi cea socială (lipsa educaţiei elementare). Toate aceste situaţii impiedică creşterea fizică şi dezvoltarea psihologică a copilului.

Excesul de protecţie...
Aparent, la polul opus, se situează excesul de protecţie, care, conform unor psihologi, poate fi considerat, la rându-i, o formă de neglijare. Există totuşi o hiperprotecţie patologică care, de obicei, îi afectează pe copiii singuri la părinţi. Aceştia provin din familii foarte înstărite care, de cele mai multe ori, sunt de-a dreptul sufocaţi cu dragoste, atenţii de tot felul, care nu fac altceva decât să le blocheze creşterea.

Copilul hiperprotejat reacţionează la fel ca şi cel neglijat: este apatic, dezorganizat, bolnăvicios. De aceea părinţii nu trebuie să scape din vedere unul dintre cele mai importante drepturi ale copilului -dreptul la autonomie.

Sursa: revista Unica 

Daca ti-a placut acest articol, atunci apasa LIKE, pentru a-l citi si altii.

Cititi si: Mamici plecate din tara