Divortul si efectele sale asupra copiilor

Putine intamplari sunt mai traumatizante pentru un copil decat divortul parintilor.
Din pacate aceasta "intamplare" este din ce in ce mai frecventa. Reactia copilului depinde de varsta lui si capacitatea de a intelege ce se intampla. In special copiii mai mici au probleme cand trebuie sa se obisnuiasca cu schimbarile care au loc in viata lor.

Pentru copii, rutina si continuitatea sunt foarte importante, iar trauma despartirii parintilor este greu de suportat. Felul in care sunt informati in legatura cu divortul are o importanta majora. Adesea, capacitatea de a suporta situatia depinde in mare parte de felul in care afla.

Copii, ca si adultii, trec printr-o serie de emotii cand sunt pusi in fata unui divort. Ei sufera pentru ca isi pierd familia, pierd prezenta si atentia zilnica a ambilor parinti, singura sursa de dragoste si stabilitate pe care o cunosc. Adesea, copiii neaga situatia, prefera sa creada ca situatia va inceta de la sine si totul va reveni la normal. Odata ce se obisnuiec cu gandul, copiii incep sa-si dea seama ca nu este un vis urat, nu este o gluma. De aici se instaleaza tristetea. Este ca o perioada de doliu. Tristetea se transforma in depresie, apatie, schimbari de dispozitie, modificari de comportament. Toate acestea se aduna si la un moment dat se vor transforma in furie. Copilul devine furios pe parinti, probabil mai mult pe cel pe care il considera vinovat. Daca ramane cu mama, el va crede ca tata l-a parasit, ca tata este vinovat pentru destramarea familiei, si viceversa. Este chiar posibil ca cel mic sa devina furios pe el insusi, gandindu-se ca el este vinovat, ca mama si tata s-au certat din cauza lui, pentru ca nu a fost cuminte sau pentru ca nu a luat note bune.

Teama de necunoscut provoaca si ea un stres suplimentar: copilul nu stie ce se va alege de familia lui, unde va locui, daca va putea sa-si mai vada ambii parinti sau nu. Pana la urma va incepe sa faca tot ce-i sta in putere pentru a aduce inapoi parintele plecat. Va incerca sa fie mai harnica, mai cuminte, sa ia note mai bune, va negocia intoarcerea acasa cu cel plecat.

Intr-un final, copilul va incepe sa accepte ca divortul nu mai poate fi evitat, ca parintii se despart pentru totdeauna, ca familia este destramata. Viata, asa cum o stie el, s-a schimbat si va continua sa se schimbe, iar el nu poate face altceva decat sa se obisnuiasca cu ideea.

Cat de usor sau de greu este acest proces, depinde in mare masura de reactia parintilor: felul cum ii spun despre divort, felul cum ras[und intrebarilor si felul cum se comporta cu cel mic, chiar daca unul din ei este plecat si amandoi sunt suparati. Foarte mult conteaza si felul cum se poarta parintii de fata cu cel mic. Adesea, unul sau amandoi parintii vor incerca sa se foloseasca de copil pentru a-l rani pe celalalt. Mama ii vobeste urat despre tata, tata incearca sa-l ia de langa mama. Aceste tip de comportament poate face mai mult rau decat divortul in sine. Daca cel mic e fortat sa decida cui trebuie sa-i fie loial, atunci relatia cu ambii parinti va avea de suferit.

Mai mult chiar, parintii, suparati unul pe celalalt, vor incerca sa-l foloseasca pe cel mic ca un intermediar, un mesager intre ei: "Spune-i lui tata sa nu mai intarzie cand mai vine sa te ia", "Spune-i mamei sa te imbrace mai bine data viitoare". Acest comportament este foarte periculos pentru psihicul copilului. El nu incearca decat sa aiba o relatie normala cu ambii parinti, in ciuda situatiei. El nu vrea sa fie mesagerul unor reprosuri sau al unor vesti rele.

Uneori, unul din parinti va transforma copilul intr-un confident. Acest tip de relatie, in care copilul inceteaza sa mai fie copil si devine mai degraba un prieten al parintelui, nu face decat sa-l dezorienteze. Pentru un timp, poate ca cel mic sa se simte bine stiind ca un adult are incredere in el, dar la un moment dat, acest tip de relatie va lua copilului acea inocenta specifica varstei. Va invata mult prea devreme ca oamenii inseala, mint, sau se lovesc intre ei. Un copil care afla prea devreme despre complexitatea si uratenia lumii in care traieste poate sa devina un adult cu probleme de comportament, un adult care nu are incredere in nimeni si nu poate sa sa-si deschida sufletul in fata nimanui de teama de a nu fi tradat, asa cum i s-a intamplat lui mami sau lui tati.
Ce trebuie facut pentru ca cei mici sa nu sufere inutil in cazul unui divort?

In primul rand, conteaza atitudinea parintilor. Ei au motivele lor pentru care se despart, probabil ca sunt furiosi, dezamagiti, frustrati, dar spre binele copilului, trebuie sa continue sa fie parteneri in cresterea lui.

Copiii au reactii diferite la un divort, in functie de varsta si personalitate. Majoritatea sunt uimiti, devin siguratici, retrasi, furiosi. Totusi, de teama de a nu supara si mai tare parintele cu care locuiesc, vor incerca sa-si tina pentru ei aceste sentimente. Furia si frustrarea se aduna si impovareaza sufletul inocent. De aceea, parintii trebuie sa lase la o parte proprriile sentimente si sa il lase pe cel mic sa se exprime, sa vorbeasca cu el despre ceea ce simte.

Copilul trebuie sa stie ca divortul nu este vina lui, ca mami si tati nu se despart din cauza lui. Altfel, ar putea sa aiba asteptari nerealiste, va face tot posibilul sa fie un copil perfect pentru ca parintii sa nu se mai desparta, doar pentru ca, intr-un final, sa fie dezamagit de rezultat.

Decizia parintilor de a divorta trebuie comunicata intr-un mod cat mai direct. Daca in casa au avut loc certuri sau atmosfera a fost tensionata, probabil ca cel mic stie deja ca ceva nu e in regula. El are nevoie de raspunsuri sincere la intrebarile puse. Un parinte va incerca sa “indulceasca” situatia ca sa nu-l raneasca poe cle mic, dar copilul va observa pana la urma cum stau lucrurile de fapt. Trebuie sa stie la ce sa se astepte din timp.

Intalnirile intre parinti, discutiile despre partaj, certurile trebuie sa aiba loc departe de copil. El trebuie protejat de aceasta tensiune care numai bine nu ii face inr-o asemena situatie.
Copilul nu trebuie sa fie un confident al unuia dintre parinti si nu trebuie sa il inlocuiasca pe cel plecat. Daca el este calm si nu-si exprima niciun fel de emotie, nu inseamna ca vestea nu l-a afectat. Cel mai probabil este coplesit de emotii si nu intelege nici el prea bine ce simte. Sau poate prefera sa ignore sentimentele sale, in speranta ca nu decat o gluma proasta, sau o situatie trecatoare.

Niciunul dintre parintii nu trebuie sa puna in pericol relatia copilului cu celalalt parinte. Copilul are nevoie de amandoi si nu trebuie sa fie pus in situatia de a alege. De asemenea, copilul nu trebuie folosit ca spion. Unul din parintii, sau poate chiar amandoi, va avea tendinta sa se foloseasca de cel mic pentru a afla informatii despre celalalt: unde sta, cu cine sta, pare suparat, ect. Nu trebuie uitat nicio secunda ca un copil este un copil si atat. Nu este un spion, asa cum nu este un confident, asa cum nu este un sot sau o sotie.

Din pacate, unii dintre copii, in special cei mai mici sau mai sensibili, pot sa fie mult mai afectati de un divort decat am crede. Marea tentie la schimbarile precum note proaste, comportament violent, cosmaruri. Toate acestea, si multe altele, sunt semnele stresului, prea mare pentru a putea fi suportat la o varsta atat de frageda. Pentru asa ceva exista psihologi care inteleg cum functioneaza mintea unui copil chiar mai bine decat parintii lui.

Sursa: nounascuti.ro

Cititi si: Cele mai bizare divorturi din lume

Divortul, un nou inceput de drum

Probleme de inter-relationare la copii