O, darul meu!

De ce-ai fost mamă negândită
Şi nu m-ai dat la carte?
Să fiu şi eu mai fericită
Să am pe lume parte.
De zile mai cu mult noroc
Şi mai cu veselie,
Iar nu să-mi ard sufletu-mi foc
Şi inima pustie.

N-aş mai ciocni de atâtea ori
La uşile închise,
Ci-aş fi cu adevărat poet
Iar nu-n plâns să mă-nărui.

N-aş suferi atât de crunt
Urgia soartei mele,
Şi n-aş fi azi ceea ce sunt
Un chin de lacrimi grele

Aş fi aruncat şi eu cu drag
Un bob literaturii,
Din a diamantelor şirag
Sublim dar al naturii.



Autor: Elena Andries