Mama nu poti fi decat cu inima

Daca ai un prichindel acasa, stii: una din preocuparile care au venit o data cu el este cum sa-i fac educatie micutului? Vrei sa aiba o personalitate puternica, dar sa nu fie un obraznic.

Vrei sa-i dezvolti creativitatea, dar daca se poate fara sa devasteze toata casa. Ti-ai dori sa fie atent si cuminte, dar fara sa devina un papa-lapte... Simti ca psihicul lui e volatil si maleabil, iar la tine, mama lui, e cel mai sensibil. Si asta iti aduce o responsabilitate uriasa pe umeri. Cum faci?...

Sfaturi despre cum sa-ti educi copilul sunt o multime: de la rude, prieteni, televizor, internet, carti... Asta n-ar fi rau, daca n-ai gasi atatea contradictii! Nici nu mai stii pe cine sa crezi. Si-ti vine sa arunci toate aceste sfaturi si sa iti urmezi, pur si simplu, inima. Stii ceva? Eu cred ca asta e cea mai buna metoda!

O medalie cu doua fete...
De curand discutam cu o prietena, mama a unui baietel inteligent si dezghetat de vreo 4 anisori. Ne consultam reciproc "tu cum iti educi copilul". Si mi-a povestit o teorie mai noua a unui psiholog francez. Cica ar trebui sa iti faci un fel de medalie, pe o fata sa scrii "mama" si pe cealalta „mamica”.

Maiestria parintelui consta deci in a descoperi cand trebuie sa faci pe "mama" – adica sa-ti impui autoritatea in fata copilului, si cand pe „mamica”, adica sa fii blanda si permisiva. Mi se pare mie, sau asta semana mai mult a banc? De parca copilul s-ar uita pe piepul tau sa vada: e fata rosie in sus? Ok, hai sa stau cuminte, ca nu-i de glumit. Sau vede fata verde si-si zice "ura... acum fac ce vreau!".

Chiar si daca medalia ar fi doar imaginara, tot se bate cap in cap cu teoria altor psihologi care afirma ca alternanta "permisiv-autoritar" ii bulverseaza pe copii chiar mai rau decat aplicarea constanta a unei singure "fete". Si la ce concluzie am ajuns? Ca e absurd sa incerci sa alegi cu mintea. Sa hotarasti, in gand, pe criterii rationale, e momemntul sa fii mama sau e momemntul sa fii mamica.

Alege cu inima...
Mai bine il urmezi pe Blaise Pascal care spune: "Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste". Mi se pare obositor sa analizam, la nesfarsit, asta cum si ailalata cum... Ma numar printre mamele obsedate. Citeam cu nesat tot ce prindeam in domeniu, doar doar imi imbunatatesc tehnica de mama, in timp ce copila mea tanjea langa mine dupa mai multa atentie.

Cand am realizat absurditatea situatiei am lasat cartea din mana si m-am aplecat spre ea, pur si simplu, cu atentie si afectiune. Activarea intuitiei feminie si a empatiei – nu atat de stiitifice si cuantificabile cum le-ar placea domnilor psihologi, dau rezultate mult mai frumoase, cu efort mai mic. Daca e sa aplici totusi niste reguli, ele sa fie acestea trei:

1. Asculta-l cu atentie!...
Daca mi-a ramas ceva din cartea lui Thomas Gordon "Manualul parintilor eficace" aceasta se poate reduce la o singura propozitie "ascuta-l pe copil cu atentie!". Cei mai multi dintre parinti fac greseala sa creada ca ei sunt mari si stiu mai bine. Si se grabesc sa spuna ei copilului, decat sa aculte ce are el de zis. In final, copilul se satura sa incerce sa mai spuna. Iar noi ne miram de ce copii nu ne mai comunica ce au pe suflet!

2. Nu spune NU...
E suficient sa mergi in parc o singura data si observi cat de restrictivi sunt cei care ii insotesc pe copii acolo. "Nu te urca pe aia! Nu mai intra cu picioarele in balta! Nu mai baga mana in nisip! Nu mai arunca mingea atat de departe!" Mai ales printre persoanele in varsta observi tendinta asta. Pune-te in pielea copilului: e groaznic sa fii tratat astfel! Se va murdari... Si ce? O sa se ude... ce daca? Va sari o masa, de data asta... ei, si? In afara de actiunile care sunt EVIDENT un pericol pentru el si pentru altii, n-ar trebui sa interzicem nimic copiilor. Chiar si daca o sa flamanzeasca putin. Chiar si daca face o raceala usora. Prea multi de NU, si fara nicio explicatie, sunt mai daunatori decat acestea!

3. Sinceritate absoluta...
Te intrebi ce ar trebui si ce n-ar trebui sa stie copilul? Imbratiseaza calea unei sinceritati totale si n-o sa regreti. Esti necajita sau nervoasa dar te straduiesti sa zambesti "ca sa nu vada copilul". Pe cine pacalesti? El simte oricum, fiindca e mai inteligent si mai sensibil decat banuim noi. Si nu vei face decat sa-i derutezi, sa-l faci sa se teama sa-si arate propiile sentimente. Normal, asta nu inseamna sa iti versi nervii pe copil sau sa-i raspunzi cu forta la intrebari pe care nu ti le-a pus. Insa a-i spune intotdeauna numai adevarul e ingredientul principal al unei educatii reusite.

Sursa: revista Unica

Cititi si: Mami, spune-mi o poveste!

Iubeste-ti copilul, fara sa-l rasfeti!

Neglijenta mamei afecteaza copilul